PREINSOLVENTA

Acordul de restructurare

  Acordul de restructurare este o procedura legală de prevenire a insolvenței, prevăzut de Cap II al Titlului I din Legea nr. 85/2014, care este întocmit de administratorul restructurării numit de debitor, dintre practicienii în insolvență, care permite companiilor aflate în dificultate financiară, dar care nu sunt încă în stare de insolvență, să negocieze cu creditorii un plan de redresare pentru a evita falimentul. Acesta implică o procedură extrajudiciară de negociere directă cu creditorii afectați, având ca scop reeșalonarea sau reducerea datoriilor, și se finalizează prin confirmarea acordului de către judecătorul-sindic. După confirmarea acordului de restructurare de către judecătorul-sindic, activitatea debitorului va trebui restructurată în conformitate cu prevederile acestuia. Administratorul restructurării va furniza creditorilor afectați rapoarte trimestriale privind implementarea acordului, evidențiind viabilitatea afacerii, iar debitorul are obligația de a oferi administratorului toate informațiile necesare pentru rapoarte, în caz contrar, lipsa acestor informații fiind considerata eșec al acordului.

  Procedura acordului de restructurare încetează prin pronunțarea unei hotărâri de închidere a procedurii de către judecătorul-sindic, în ipoteza îndeplinirii prevederilor acordului de restructurare, la cererea oricărei părți sau a administratorului restructurării sau a eșuării îndeplinirii prevederilor acordului de restructurare. De la confirmarea acordului de restructurare și până la închiderea acestei proceduri de prevenire a insolvenței, debitorul este protejat de posibilitatea de a fi supus altor proceduri de prevenire a insolvenței sau chiar de deschiderea procedurii insolvenței la cererea unui creditor afectat

  Concordatul Preventiv

  Cererea pentru deschiderea procedurii se depune la Tribunalul în a cărui circumscripție se află sediul principal sau sediul profesional al debitorului. Concordatul preventiv se consideră aprobat de creditori dacă sunt întrunite voturile creditorilor care reprezintă cel puțin 75% din valoarea creanțelor acceptate și necontestate. Concordatul preventiv este un mecanism prin care debitorul propune un plan de rambursare a datoriilor sale, adaptat la situația financiară existentă, cu scopul de a obține acordul creditorilor. Procedura este concepută ca o alternativă mai flexibilă și mai puțin costisitoare decât insolvența, permițând debitorului să își continue activitatea și să își stabilizeze situația financiară. Acest mecanism se poate aplica in cazul in care debitorul in stare de dificultate este totuși capabil sa își execute obligațiile pe măsură ce devin scadente, iar acest aspect îl diferențiază de debitorul in stare de insolventa. Efectele principale ale omologării(aprobării) concordatului sunt următoarele:

  • suspendarea de drept a oricăror urmăriri individuale ale creditorilor semnatari asupra debitorului și a curgerii prescripției dreptului de a cere executarea silită a creanțelor acestora contra debitorului;
  • nu se suspendă de drept curgerea dobânzilor, a penalităților și a oricăror altor cheltuieli aferente creanțelor față de creditorii semnatari, cu excepția situației în care aceștia își exprimă expres, în scris, acordul în sens contrar, acord care va fi menționat în proiectul de concordat;
  • suspendarea judiciară a tuturor procedurilor de executare silită de la data pronunțării omologării. Prin excepție, executarea silita a creanțelor salariale nu este suspendata de Aceasta poate fi suspendata de judecătorul-sindic la cererea debitorului, daca debitorul face dovada capacității plații sumelor pentru care se dispune suspendarea chiar si in mod eșalonat, cel puțin in cuantumul in care ar fi acoperite in procedura de executare silită.

INSOLVENTA

  Insolventa potrivit dispozițiilor Legii nr. 85/2014, privind procedurile de prevenire a insolventei, si de insolventa, apare atunci când aceasta nu mai poate achita datoriile exigibile în termen de 60 de zile de la scadență. Aceasta poate fi rezultatul unor probleme interne, precum gestionarea deficitara a resurselor, sau al unor factori externi, cum ar fi fluctuațiile economice, schimbările legislative sau crizele financiare globale. Insolventa reprezintă atât o problema juridica, cat si o problema economica si sociala, deoarece afectează relațiile cu creditorii, clienții, furnizorii si angajați.

Principalele situații în care o firmă intră în insolventă sunt de natură economică și administrativă:

  • nu are venituri suficiente pentru a-și plăti creditorii;
  • a contractat credite pe care nu le mai poate achita la termen;
  • a realizat activități economice nerentabile financiar;
  • nu își mai poate achita obligațiile financiare față de fisc și angajați;
  • nu își mai poate achita obligațiile generale contractate;
  • nivelul încasărilor nu mai susține cheltuielile curente;
  • există scurgeri, furturi sau delapidări de

 Ce înseamnă procedura de insolvență?

  Există de fapt două tipuri de proceduri, respectiv procedura de insolventa generala și cea simplificată. În timp ce procedura generală implică trecerea la reorganizarea judiciara și încercarea de redresare, procedura simplificată presupune intrarea directă a debitorului în faliment, însă cu respectarea anumite condiții.

  În declanșarea procedurii sunt implicate două aspecte, respectiv prezumția că există insolventa debitorului, întrucât el nu a reușit să-și achite o datorie la 60 de zile de la data scadentă și insolvența debitorului este iminentă, dacă pe baza datelor contabile se poate dovedi că debitorul nu are cum să plătească la termen, cu veniturile disponibile în prezent, o mare parte din datoriile pe care le are. Intrarea în procedura de insolvență, așa cum este ea prevăzută de lege, implică următoarele situații, care țin de gravitatea și recunoașterea faptului și găsirea de soluții de salvare sau depunerea armelor. Prin prima dintre ele, debitorul poate alege să intre în insolvența și să propună sau să negocieze cu judecătorul un plan de redresare financiare și dacă nu reușește, după 3 ani, să intre în faliment. Prin cea de-a doua debitorul intră în insolvență, adoptă un plan de redresare și reușește să-și salveze firma.

Cum se deschide procedura de insolventă?

  Deschiderea procedurii de insolvență poate fi solicitată de debitor ce ar fi și de preferat pentru că îl obligă legea și are controlul asupra numirii lichidatorului judiciar, de creditori și chiar de angajații unei societăți. În fapt debitorul este primul care își cunoaște disponibilitățile materiale și poate anticipa care va fi situația financiară și posibilitățile bănești în perioada următoare. Sunt situații când insolventa este cerută de creditori, când numai pot recupera datoriile acumulate, nici peste 60 de zile de la temenele scadente. Sau de angajați, când nu își mai primesc salariile pe o perioadă mai lungă de timp.

Deschiderea procedurii la cererea debitorului

  Dacă o firmă, ce are calitatea de debitor și constată din documentele contabile că nu își mai poate plăti obligațiile financiare față de creditori, ce depășesc valoarea prag de 50.000 lei, poate solicita intrarea în insolvență. În acest caz va trebui să facă o cerere de intrare în insolvență către Tribunal prin care poate propune judecătorului sindic numirea unui administrator judiciar ales din rândul practicienilor de insolvență din Tabelul UNPIR și să atașeze solicitării cu o serie de acte care sa susțină situația. Cele mai importante documente necesare sunt:

  • ultima balanță financiară anuală a companiei;
  • lista completa a bunurilor aflate în posesia firmei;
  • lista cu numele firmelor la care are datorii;
  • un plan de redresare a situației companiei;
  • ultimul bilanț contabil al societății.

Deschiderea procedurii insolvenței la cererea creditorului

  Depunerea solicitării de începere a procedurii de insolvență poate fi făcută doar de un creditor care poate aduce acte doveditoare pentru existența datoriei și poate face dovada termenului scadent și a neachitării datoriei în termenul prevăzut de lege. Solicitarea poate fi acceptată, doar după compensarea datoriilor reciproce și doar dacă suma rămasă depășește valoarea minimă stabilită de lege la 50.000 de lei.