Deschiderea procedurii falimentului se realizează prin analizarea cererii de deschidere a procedurii de faliment depusă de debitor sau de unul dintre creditori. Cererea trebuie să cuprindă toate datele de identificare ale creditorilor și debitorului, toate informațiile cu privire la creanțe sau alte date relevante pentru procedura de faliment și să aibă anexate documentele prevăzute de art. 67 din Legea nr. 85/2014.

  Potrivit reglementărilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, falimentul are la bază sentința sau încheierea dată de judecătorul-sindic atunci când debitorul, societatea comercială și-a exprimat intenția de a intra direct în procedura simplificată, când acesta nu și-a declarat intenția de reorganizare sau când niciuna din părțile interesate nu propune un plan de reorganizare, sau, în situația în care deși a fost propus planul, acesta nu este acceptat și confirmat astfel încât să-și poată produce efectele. Dar acestea nu sunt singurele situații în urma cărora poate să fie declarat falimentul, întrucât neîndeplinirea unor obligații asumate prin planul de reorganizare sau realizarea unor activități care ar putea afecta activul disponibil ori simpla aprobare a raportului administratorului judiciar care propune intrarea în procedura de faliment se numără, de asemenea, printre cauzele care atrag deschiderea procedurii falimentului.

  Unul din efectele directe determinate de deschiderea procedurii falimentului este dizolvarea societății debitoare, dar și ridicarea dreptului de administrare deținut de o societate comercială care are calitatea de debitor, urmând ca lichidatorul judiciar să conducă operațiunile privind falimentul unei societăți a cărei activitate economică este întreruptă.

  Lichidatorul judiciar numit de judecătorul sindic, la propunerea debitoarei dacă aceasta a formulat cererea de deschidere a procedurii, are un rol esențial în cadrul procedurii de faliment, întrucât acestuia îi revine obligația de inventariere a bunurilor pentru ca mai apoi acestea să fie evaluate și valorificate în vederea achitării datoriilor. Această etapă nu poate fi însă realizată decât în baza unui plan votat de adunarea creditorilor.

Etapele procesului de faliment

  Falimentul urmează o succesiune bine definită de etape, menite să inventarieze, valorifice și distribuie patrimoniul firmei în mod legal și transparent. Deși în teorie pașii sunt standardizați, aplicarea lor diferă de la caz la caz, în funcție de complexitatea companiei și a relațiilor comerciale.

1.  Deschiderea procedurii și numirea lichidatorului

  Instanța pronunță hotărârea de deschidere a procedurii și desemnează un lichidator judiciar, propus de debitor sau creditor, după caz. Acesta preia conducerea efectivă a societății și devine responsabil cu toate demersurile legale, administrative și financiare ale falimentului.

2.  Inventarierea bunurilor și analizarea datoriilor

  Lichidatorul întocmește o listă completă a activelor companiei — imobile, echipamente, stocuri, conturi, creanțe de recuperat — și reevaluează creanțele depuse de creditori, dacă nu au fost deja analizate în faza de insolvență.

  Spre exemplu, o companie de construcții aflată în faliment deține terenuri, utilaje și 12 facturi emise, dar neîncasate. Lichidatorul trebuie să le evalueze și să determine dacă pot fi recuperate sau nu.

3.  Vânzarea activelor (lichidare patrimonială, dacă firma are bunuri)

 

  Activele sunt valorificate, de obicei prin licitație publică. Uneori, pot fi vândute direct, dacă se justifică economic. Scopul este obținerea de lichidități care vor fi folosite pentru a plăti creditorii, în ordinea stabilită de lege.

  Dacă firma are un spațiu comercial situat într-o zonă bună, lichidatorul îl poate vinde rapid pentru a acoperi o parte semnificativă a datoriilor. În schimb, un stoc de produse învechite s-ar putea vinde greu și la un preț mult mai mic decât cel contabil.

4.  Distribuirea sumelor către creditori

  După valorificare, sumele sunt distribuite în funcție de priorități:

  1. creanțe garantate (ex: credite bancare cu garanție imobiliară);
  2. creanțe salariale;
  3. creanțe bugetare;
  4. creanțe chirografare (furnizori, parteneri comerciali).

  Fiecare creditor primește un procent din suma datorată, în funcție de cât a permis patrimoniul firmei.

5.  Închiderea procedurii și radierea firmei

  Când toate bunurile au fost lichidate și toate contestațiile soluționate, lichidatorul propune închiderea procedurii. Instanța aprobă, iar firma este radiată din Registrul Comerțului. De la acest moment, ea nu mai există din punct de vedere juridic.